RUBIN
Sinonime : BN VIII/ 10-2
Origine : obţinut la Staţiunea de Cercetare–Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, prin hibridare între soiurile Hedelfinger x Germersdorf, omologat în anul 1980.
Autori : I. Ivan
Fructul
Mărime: mijlocie spre mare (7,4g).
Formă: sferic cordiformă, bombat pe partea dorsală, cu vârf rotunjit, terminat cu un mucron scurt ascuţit.
Epidermă: roşu rubinie, lucioasă, rezistentă la crăpare.
Peduncul: de lungime şi grosime medie, de culoare verde –gălbuie.
Pulpa: pietroasă, roşie, suculentă, cu gust dulce – acrişor, răcoritor; conţine în medie 12,8% zahăr total, 0,50% aciditate.
Sâmbure: mijlociu (6,8% din greutatea fructului) şi aderent.
Epoca de coacere: tarzie, ultima decadă a lunii iunie, la 30 – 35 zile după soiul Fruheste der Mark.
Pomul
● pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana larg piramidală până la globuloasă, rodeşte predominant pe buchete de mai şi ramuri mijlocii; lăstarul de un an este de lungime şi grosime medie, cafeniu; florile sunt mijlocii, cu petale albe, grupate câte 3 – 5 în buchet; prezintă rezistenţă la factorii de stress climatic.
● tolerant la antracnoză şi monilioză.
● înflorire semitârzie, de intensitate medie; este obligatorie asocierea în livadă cu soiuri polenizatoare (ex. Van, Bigarreau Dönissen, Stella).
Producţie şi utilizare
Intră pe rod în anul 5 de la plantare şi realizează producţii mari şi constante (12 t/ha în anul X de la plantare).
Caractere agronomice: rodeşte constant şi abundent; Utilizare: este destinat pentru consum în stare proaspătă şi industrializare sub formă de compot.